0725 728 301

L-J = 08:00 - 16:30 | Vi = 08:00 - 14:00

Stația de sortare Buhuși

Pe lângă stațiile de sortare a deșeurilor reciclabile municipale colectate separat în județul Bacău, mai există o instalație de sortare/mărunțire a deșeurilor colectate în amestec, amplasată la Buhuși. Instalația, realizată prin fonduri private și operate de către S.C. DDD Serv S.R.L., nu face parte din sistemul SMID. Instalația de sortare/mărunțire este prevăzută cu: buncăr de alimentare deșeuri,  tocător primar, benzi transportoare, separatoare magnetice pentru extragerea deșeurilor metalice, tocător primar, separator balistic (care separa fracțiilor organice (daca este cazul), deșeurile reciclabile amestecate și fracțiilor ușoare) și rafinator. Din proces rezultă:

  • RDF transportat la instalații de co-incinerare în vederea valorificării energetice;
  • Deșeuri reciclabile trimise spre valorificare materială;
  • Reziduuri trimise spre depozitare.

Instalația privată de la Buhuși preia refuzul valorificabil energetic rezultat din stațiile de sortare Bacău și Onești, în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu SC  ECOSUD, în vederea coincinerării la fabrica de ciment de la Tașca.