În județ există 3 centre de stocare temporară a deșeurilor (și de colectare prin aport voluntar), astfel:
⦁ Un centru la Bacău situat pe același amplasament cu depozitul de deșeuri și stațiile de sortare și de compostare. În centru sunt acceptate următoarele tipuri de deșeuri: DCD (deșeuri din construcții și desființări), deșeuri reciclabile, deșeuri verzi, deșeuri periculoase, deșeuri voluminoase, DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice). Centrul recepționează inclusiv deșeuri aduse direct de către populație: deșeuri reciclabile, textile, ambalaje, DEEE, deșeuri voluminoase, periculoase. Centrul este operat de SC ECOSUD SA.
⦁ Un centru la Onești situat pe același amplasament cu stațiile de sortare, compostare și transfer. În centru sunt acceptate următoarele tipuri de deșeuri: DCD (deșeuri din construcții și desființări), deșeuri reciclabile, deșeuri verzi, deșeuri periculoase, deșeuri voluminoase, DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice). Centrul recepționează inclusiv deșeuri aduse direct de către populație. Centrul este operat de SC ECOSUD SA.
⦁ Un centru la Tg. Ocna realizat printr-un proiect Phare CES, a fost pus în funcțiune în iulie 2011, în prezent fiind operat de către S.C. Compania de Utilități Publice Tg. Ocna S.A. În centru se recepționează atât deșeuri aduse de către operatorul de salubrizare, cât și direct de populație. Sunt acceptate următoarele tipuri de deșeuri: deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal), deșeuri verzi, deșeuri voluminoase, DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice.
Centrele de stocare temporară a fluxurilor speciale de la Bacău și Onești au și vor avea în continuare activitate de dezmembrare a deșeurilor voluminoase și de recuperare a materialelor reciclabile din acestea.