Există nenumărate beneficii pe care acest proces le aduce comunității și planetei pe care trebuie să le conștientizăm și să …
Procesul complet de gestionare a deșeurilor municipale din județul Bacău, începând de la colectarea acestora din gospodăriile și instituțiile publice, până la transportul, sortarea, tratarea și eliminarea finală.
Ai stat vreodată să te gândeşti ce se întâmplă cu gunoiul? Statisticile spun că fiecare om produce, în medie, la nivel european, aprox.1.3 kg de deşeuri menajere pe zi.(*)
Deșeurile sunt o problemă de sănătate publică, de mediu cu efecte poluante asupra apelor, solului dar și aerului pe care îl respirăm. Totodată, deșeurile pot influența economia, pentru că multe din lucrurile pe care le aruncăm sunt irosite în loc să fie reutilizate sau reciclate.
Există nenumărate beneficii pe care acest proces le aduce comunității și planetei pe care trebuie să le conștientizăm și să …
Colectarea selectivă este separarea unora dintre componentele deșeurilor (hârtia, sticlă, plasticul, aluminiul, metalul) direct la locul de generare, ca prim …
Exemple: beton, cărămizi, moloz, dale, piatră, lemn, BCA, obiecte sanitare din ceramic, inclusiv faianţa şi gresie, parchet, tâmplărie metalică, calorifere, …
Reciclarea reprezintă orice operațiune de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția …
Exemple de deșeuri voluminoase: obiecte de mobilier (casnic sau de grădină), jucării de mari dimensiuni (biciclete, trotinete etc), tobogane, leagăne, piscine, …
În prezent, în județul Bacău funcționează 4 stații pentru transferul deșeurilor reziduale către depozitul Bacău. Stațiile sunt amplasate astfel încât să acopere perimetrul de colectare a deșeurilor din întregul județ.
Cele 3 stații de transfer realizate prin proiectul SMID (POS Mediu), au intrat în funcționare în iunie 2018 odată cu preluarea operării acestora de către asocierea S.C ECOSUD S.A – S.C. HIGH SORTING S.A. – S.C. ANDUNA SERVIMOB S.R.L în baza contractului de concesionare delegat de către ADIS.
Stația de transfer Comănești - investiție Phare, este operată de către Serviciul local ECO VALEA MUNTELUI (operator cu capital integral public), alături de stația de sortare existentă pe același amplasament.
Pentru tratarea deșeurilor reciclabile colectate separat, la nivelului județului, în prezent, funcționează 3 stații de sortare.
În județul Bacău există două stații de compostare:
⦁ 1 stație de compostare la Bacău (investiție ISPA);
⦁ 1 stație de compostare la Onești (investiție POS Mediu).
În județ există 3 centre de stocare temporară a deșeurilor (și de colectare prin aport voluntar).
În județul Bacău există un singur depozit de deșeuri, amplasat în Mun. Bacău, strada Chimiei nr. 20.
Conform site-ului Agenției pentru Protecția Mediului, în județul Bacău există 57 operatori care dețin autorizație de mediu pentru colectarea deșeurilor de ambalaje.